FIESTA s-a transformat în COȘMAR!** Incidente la aeroport: 20 de fani ai Stelei s-au luat la bătaie cu jandarmii! FOTO

FIESTA s-a transformat în COȘMAR!** Incidente la aeroport: 20 de fani ai Stelei s-au luat la bătaie cu jandarmii! FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat vineri, agenției MEDIAFAX, că doi suporteri steliști au fost duși la Secția 2 Poliție pentru deținere de materiale pirotehnice pe Aeroportul Aurel Vlaicu și riscă o pedeapsă cu închisoarea, cuprinsă între trei luni și un an.

„Doi suporteri au încercat să aprindă materiale pirotehnice și au fost opriți de jandarmi. Ei au fost conduși la Secția 2 Poliție pentru întocmirea actelor de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de materiale pirotehnice, interzisă de lege, mai ales că se aflau într-o zonă de securitate a aeroportului. Ei riscă înschisoare de la 3 luni la un an”, a declarat Enache.

Sursa: MEDIAFAX


*Incidente la aeroportul Henri Coandă, acolo unde fanii Stelei și-au așteptat favoriții pentru a-i felicita după calificarea obținută în Danemarca.

Steaua s-a calificat, aseară, de o manieră entuziasmantă, în primăvara Europa League, după egalul obținut la Copenhaga. Rezultatul trupei lui Reghe a scos zeci de persoane în stradă, aceștia sărbătorind până târziu în noapte, la Universitate, performanța echipei.

Entuziasmul din rândul suporterilor nu s-a pierdut, astfel că la sosirea în țară a echipei (aeronava care i-a adus pe Rusescu&Co în țară a aterizat la 14:30), suporterii au luat cu asalt aeroportul Henri Coandă. Din nefericire, ceea ce trebuia să fie o sărbătoare s-a transformat rapid într-o confruntare cu forțele de ordine.

Fanii au încercat să aprindă mai multe stroboscoape în momentul în care jucătorii roș-albaștri au ieșit din aeroport, ceea ce a generat o reacție imediată a forțelor de ordine prezente să asigure ordinea. S-a creat un ‘meleu’ la care au participat aproximativ 20 de suporteri ai formației din Ghencea. De notat că „disputa” s-a întins pe durata mai multor minute, în cele din urmă doi dintre ultrași fiind reținuți și conduși la dube.

În tot acest timp jucătorii Stelei și însoțitoarele acestora au urcat în autocarul venit special pentru a-i transporta, amânând celebrarea alături de suporteri, probabil pentru finalul meciului cu Astra.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de el. Reacția jucătorului
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii: Iubesc să ofer cât pot de mult
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii:…
Mașinile pe benzină care dispar din UE. Cutremur pe piaţa auto: Se va întâmpla din 2025
Mașinile pe benzină care dispar din UE. Cutremur pe piaţa auto: Se va întâmpla din 2025
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×